Noul trailer pentru Suicide Squad arată că Jokerul va fi peste tot

de: Andrada Bonea
29 03. 2016

Noul trailer internațional pentru mult-așteptatul Suicide Squad transmite un mesaj clar: vom avea de-a face cu un film plin de acțiune și de umor negru. 

Trailerul e foarte asemănător celor deja lansate și are pe fundal tot Bohemian Rhapsody a celor de la Queen. Jokerul e mai prezent decât în video-urile precedente, la fel precum scenele violente, cu arme și tot tacâmul. Ai putea avea senzația că cei de la Warner Brothers vor să facă foarte evident faptul că Suicide Squad nu va avea nici pe departe același ton serios precum Batman v Superman: Dawn of Justice. Dimpotrivă, ar putea avea un ușor iz de parodie.

 

Pelicula va fi lansată pe 5 august și se va concentra asupra unei echipe de răufăcători, eliberați din pușcărie pentru a face treaba unor super-eroi. În schimbul clemenței din partea guvernului, aceștia vor fi nevoiți să îl elimine pe Joker și pe acoliții acestuia.

Suntem nerăbdători să vedem interpretarea lui Jared Leto în rolul Jokerului. Scenariul Suicide Squad e atât de întunecat încât actorii au acces la terapie chiar pe platoul de filmare, în eventualitatea în care lucrurile devin traumatizante. Pregătirile pe care Jared Leto le face pentru a pune în scenă un Joker veritabil explică perfect de ce e absolut necesară o astfel de măsură. Câteva dintre cele mai ciudate lucruri pe care le-a făcut au fost următoarele: i-a trimis colegei Margot Robbie o mulțime de scrisori de dragoste bizare, un șobolan viu și le-a arătat tuturor membrilor echipei o filmare cu el și un porc mort.